Skip to main content

Lumea celor mai buni agenți din baschetul mondial: Miško Ražnatović și locotenentul său, Aleksandar Avlijas

Lumea celor mai buni agenți din baschetul mondial: Miško Ražnatović și locotenentul său, Aleksandar Avlijas

Interviurile GHEPARZII ne-au purtat până acum în patru țări, iar periplul nostru internațional continuă în acest al cincelea episod. Am discutat cu Ghiță Mureșan despre NBA, cu Emi Cățe despre Liga ACB, am trecut apoi în Ungaria pentru a vorbi cu legenda Dávid Kornél, pentru ca în episodul precedent să călătorim în Grecia, pentru a cunoaște o altă legendă, Nikos Zisis și prietenul său, Giorgios Tsiaras.

Însă baschetul este o mașinărie complexă, în care multe rotițe se învârt la unison pentru ca pe parchet să se întâmple lucrurile magice. Pe lângă baschetbaliști, muncesc cot la cot antrenori, preparatori fizici, scouteri, medici, terapeuți, manageri, specialiști în marketing, vânzări sau comunicare, șoferi, jurnaliști, fotografi și multe alte persoane. 

Iar printre cei mai importanți oameni din lumea baschetului sunt agenții de jucători! Fără ei, baschetbaliștilor le este foarte greu să își găsească angajamente care să le pună în valoare abilitățile, dar să le asigure și confort financiar. Fără ei, antrenorii ar avea mari dificultăți în a alege sportivi potriviți stilului lor de joc, iar managerii ar trebui să devină magicieni pentru a asigura clubului și antrenorului echipa potrivită, care să fie capabilă să atingă obiectivele trasate de patroni!

Așadar, Interviurile GHEPARZII vor intra în această lume în episodul 5, vizitând Serbia, una dintre țările în care baschetul este mai mult decât un sport, este un mod de viață național. 

Vom sta de vorbă cu președintele și fondatorul BeoBasket, Miško Ražnatović. Este cea mai bună agenție de jucători din Europa și una dintre cele mai renumite din lume. Îl vom cunoaște și pe reprezentantul acesteia în România, fostul component al Asesoftului, Aleksandar Avlijas.

În vârstă de 53 de ani, Miško Ražnatović este un fost baschetbalist cu o carieră de 20 de ani, petrecută la echipe din Yugoslavia: KK Napredak Kruševac, Ulcinj, Radnički Belgrad, FMP Belgrad, Banjica.

A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea din Belgrad în 1988, iar patru ani mai târziu și-a deschis propriul cabinet de avocat. 1995 este anul în care Ražnatović a fondat BeoBasket, agenția sa ajungând cea mai importantă de pe continent. BeoBasket reprezintă foarte mulți dintre cei mai bine plătiți baschetbaliști europeni, dar și americani care evoluează pe Bătrânul Continent, având de asemenea o listă lungă de sportivi care au jucat sau încă joacă în NBA. Dintre starurile NBA active, îi putem aminti pe Boban Marjanović, Ivica Zubac, Dario Šarić, Marko Gudurić, Nikola Jokić, Vasilije Micić sau Džanan Musa, iar lista cu sportivii ce evoluează la vârf în Europa îi cuprinde pe Vassilis Spanoulis, Joffrey Lauvergne, Bobby Dixon, Thomas Heurtel, Brandon Davies și mulți, mulți alții. 

Totodată, Miško Ražnatović este proprietarul echipei de Liga Adriatică Mega Bemax Belgrad, o adevărată pepinieră pentru draftul NBA. O mulțime de baschetbaliști au trecut pe la Mega înainte de a face saltul spre NBA, aici putându-i aminti pe Nikola Jokić, Vasilije Micić, Ivica Zubac, Goga Bitadze sau Nemanja Dangubić.

BeoBasket a furnizat o mulțime de baschetbaliști și în Liga Națională, iar celălalt invitat al nostru, Aleksandar Avlijas a evoluat în perioada de glorie a Asesoft Ploiești, fiind un bun cunoscător al baschetului autohton. Fiind absolvent de Business în Belgrad, Avlijas are o carieră solidă de baschetbalist în spate, el evoluând la 19 echipe de-a lungul anilor. Născut în 1972 în Bosnia, a început baschetul la Bosna Sarajevo, jucând printre altele la Metalac Valjevo, Minster Berlin, OKK Belgrad, Hapoel Haifa, Slask Wrocklaw, Saratov, Turk Telekom, Wisla Cracovia sau Turow Zgorzelek, pentru a-și încheia cariera la Ploiești în 2007.

Așadar, o discuție ce se anunță extrem de interesantă despre ce înseamnă munca de agent, care sunt resorturile care activează această industrie și cum vede un agent drumul spre succes al unui baschetbalist.

Discuția va fi live pe canalul nostru de youtube și pe pagina de facebook joi, 21 mai, de la ora 19!

FOTO: Nemanja Jovanović / EKSPRES
 

(0) Comments