Continuăm acțiunile desfășurate în cadrul parteneriatului dintre GHEPARZII și Școala Gimnazială ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, intitulat ”Performanță și integrare școlară prin sport”. O serie de elevi din ciclul primar descoperă tainele baschetului alături de antrenorii GHEPARZII, în colaborare cu cadrele didactice ale școlii.
Antrenamentele au loc periodic, scopul fiind promovarea sportului și a unui mod de viață sănătos în rândul copiilor, dar și al părinților lor, precum și educarea lor în spiritul de fair-play, lucru în echipă și responsabilitate, valori pe care baschetul le exprimă la cel mai înalt nivel.
Pentru GHEPARZII, educația este și va fi mereu o componentă fundamentală a principiilor de bază pe care funcționăm. Suntem onorați să ne pregătim împreună cu elevii școlii și mulțumim pentru această oportunitate excelentă conducerii școlii. – a declarat Marcel Țenter, fondatorul GHEPARZII