La GHEPARZII am pus întotdeauna accentul pe muncă de calitate și, foarte important, continuitate, condiții necesare în viziunea noastră pentru a asigura progresul baschetbaliștilor incluși în programele noastre.
În acest context, suntem foarte bucuroși când vedem că sportivii noștri înțeleg importanța acestor principii și că antrenorii și părinții lor îi sprijină întru totul în această direcție.
Se naște, astfel, un nou proiect, ”GHEPARZII la Iași”, o colaborare de lungă durată între GHEPARZII Basketball Țenter și ”Sport a la Iași”, organizația lui Dorin Șchiopu care se implică în dezvoltarea baschetului în orașul moldovean de peste 4 ani.
Prima ediție a proiectului ”GHEPARZII la Iași” se va desfășura începând cu luna septembrie, pe parcursul a zece luni și presupune organizarea în fiecare lună a unui camp la Iași, cu participarea unei grupe de 13 sportive legitimate la BC Starters IASI și doi sportivi de la Wurmbrand.
Fiecare camp va avea aceași structură precum SummerCamp-urile organizate de Marcel Țenter în această vară la Târgu Mureș, respectiv minim 10 ore de pregătire fizică și baschetbalistică, cu extra ore de psihologia sportivului, nutriție și dietă, prevenția accidentărilor.
Partenerul GHEPARZII în organizarea acestui program, ”Sport a la Iași”, este o organizație non-profit fondată în 2015, care își propune promovarea sportului și sprijinirea sportivilor din diferite ramuri. Fostul baschetbalist Dorin Șchiopu a participat la acțiunile GHEPARZII împreună cu cateva baschetbaliste de la BC Starters Iași și a inițiat acest nou proiect.
Ideea de a aduce acest program în Iași a apărut prin participarea la campurile de vară GHEPARZII de anul acesta, mai ales că la BC Starters Iași dorim să facem baschet feminin la nivel de performanță. Este un club la care sunt copiii ai căror părinți au înțeles importanța însușirii corecte a fundamentelor de baschet. În acest prim an al programului, am reușit să formăm o grupă, însă intenția noastră este să repetăm acest program și în anii următori pentru 2-3 grupe ale clubului. Pe lângă pregătirea baschetbaliștilor, prin acest program dorim să pregătim și antrenorii clubului BC Starters, pentru că ei vor fi cei care vor avea în grijă dezvoltarea tuturor sportivelor clubului. Fără un staff de antrenori conștient de importanța calității fiecărui antrenament, nu se va putea face în viitorii ani perfomanța la care aspirăm.. – Dorin Șchiopu
Așadar, pe lângă prezența permanentă a GHEPARZII la Târgu Mureș (antrenamente de individualizare, camp-uri), Cluj-Napoca (antrenamente de individualizare) și București (camp-uri de week-end), Iașiul este noua noastră casă, cu acest proiect de dezvoltare a baschetului feminin pe plan local!